Reprezentantul Tarom pe aeroportul din Frankfurt este dat dispărut

Reprezentantul Tarom pe aeroportul din Frankfurt este dat dispărut
Reprezentantul Tarom pe aeroportul din Frankfurt, Dorin Alexandru Covrig, a fost dat dispărut, de luni, conducerea companiei neavând niciun fel de informații despre acesta în acest moment, a declarat, joi, agenției MEDIAFAX, Mădălin Tudor, purtătorul de cuvânt al operatorului de transport aerian.
Publicat: 15/02/2012, 09:46
Actualizat: 12/05/2012, 23:40

Reprezentantul Tarom pe aeroportul din Frankfurt, Dorin Alexandru Covrig, a fost dat dispărut, de luni, conducerea companiei neavând niciun fel de informații despre acesta în acest moment, a declarat, joi, agenției MEDIAFAX, Mădălin Tudor, purtătorul de cuvânt al operatorului de transport aerian.

"De luni nu avem nici un fel de informații despre el. Am anunțat consulatele României din Frankfurt și Munchen și am făcut o adresă oficială către biroul din România al Interpol", a spus reprezentantul Tarom.

Dorin Alexandru Covrig are 30 de ani și se afla în Frankfurt de o lună. El era cazat într-un hotel din orașul german.

Potrivit purtătorului de cuvânt al companiei, Covrig nu a dispărut cu acte sau bani ai companiei, neavând "nici un fel de creanțe față de Tarom".

Activitatea lui Dorin Covrig vizează supervizarea înregistrării pasagerilor la îmbarcarea în avioanele Tarom și alte altor companii partenere, precum și coordonarea activităților de handling. (Mediafax)

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Clujenii s-au trezit cu panouri prin care sunt îndemnaţi să se mute în Bacău. "Chiria...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Pensie crescută pentru românii care au lucrat în condiții speciale. Când intră în vigoare legea
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Mâncarea care te bagă în spital. A fost retrasă de urgență
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Cei mai noi sateliți Starlink emană și mai multe radiații decât versiunile anterioare